Ne uităm prin gaura cheii de la uşa iadului…

Nici un cititor autentic nu va ieşi la capătul lecturii aşa cum a intrat!

RaluBrasov (5)În urmă cu 14 ani, s-a retras în chiliile unor mănăstiri. A revenit în viaţa păcătoşilor, dăruindu-ne “Lucrarea”, care a devenit “cel mai căutat roman postrevoluţionar”. Pe 23 iunie 2014, la Biblioteca Naţională, începând cu ora 14:00, Cornel Ciomâzgă îşi lansează cea de-a doua lucrare – “Se întorc morţii acasă”. Cartea este un demers literar care a gestat 23 de ani. Grăunţa lui fiind un articol publicat în anul 1991 în revista Tinerama. Povestea este terifiantă, despre tineri şi despre batrâni, despre eroare şi despre valori. despre victime şi despre călăi. Autorul descrie “ce se întâmplă cu românul în România şi cu România în român. Despre o Românie necunoscută, despre o alta rău cunoscută, despre România nerecunoscută şi despre cea recunoscută din perspectiva celor rău cunoscute”. Îmi permit recomandarea: să nu rataţi această carte! “Nici un cititor autentic nu va ieşi la capătul lecturii aşa cum a intrat!”, ne mărturiseşte autorul care-şi doreşte ca lucrarea “Se întorc morţii acasă” să ajungă un nume în lume şi prin lume la lume, iar lumea, citind-o, să devină “ca lumea”!

Jurnalul Naţional: Credeţi că lucrarea “Se întorc morţii acasă” are un destin?

Cornel Ciomâzgă: Da cred că, spre deosebire de oameni care nu au destine şi predestinări, cărţile, nu tipăriturile, cărţile zic, au, după un plan al lui Dumnezeu, o traiectorie. Una anume. Se rostuiesc într-un fel încă înainte de a fi şi apoi ajung la timp, în timp şi peste timp, în cea mai mare parte a lor, la cine trebuie. De atunci încolo nici autorul şi nici chiar Dumnezeu nu mai poate face nimic. Este treaba “adrisantului” cum şi cât se va folosi. Cred că toate cărţile ar trebui să fie aşa… ca nişte catedrale de cuvinte temeluite pe lumină şi împodobite cu odoarele cunoaşterii. “Se întorc morţii acasă” este un exerciţiu complex pe care l-aş putea numi acum, jucându-mă puţin, un fel de work extrem. L-am început acum aproape un sfert de veac pe scările metroului, întâlnindu-mă cu un om (ce om!), un fost torţionar, şi de atunci mi-am trăit viaţa aparent ca şi înainte dar, în nevăzut, a trebuit să deprind tehnici de căţărare spirituală, scufundări în adâncuri întunecoase, metode de supravieţuire în pustiuri fiinţiale locuite de fiare şi de sălbăticiuni cumplite.

Va reuşi cartea asta să influenţeze vieţile unor oameni?

Mă gândesc că nici un cititor autentic nu va ieşi la capătul lecturii aşa cum a intrat. Povestea asta nu va lăsa pe nimeni neschimbat. Ca ticluitor al scrierii aşa înţeleg. Este o partitură cu totul spectaculoasă. Dramă, tragedie, moarte, iubire şi chiar comedie. Dacă n-aş fi scris eu cartea asta, m-ar fi încercat o oarecare pizmă pentru cel care ar fi scris-o (râde!), aşa cum, amical, şi-a recunoscut invidia senatorul Sorin Roşca Stănescu, după ce a citit câteva fragmente. Toţi cei care au citit cartea până acum au descoperit un text puternic, încărcat de pilde, de învăţătură sfântă, de citate patristice şi scripturistice şi, desigur, de poveste. O teribilă poveste. Tot cuprinsul acesta uimitor i se dăruieşte cititorului dintr-o perspectivă a pildei şi a iubirii, cu scopul de a-l ajuta să-i fie calea mai uşoară pe aici, prin ţinuturile acestea meandrice ale surghiunului în care se află.

În acest iarmaroc (a se citi viaţa) aţi avut multe de târguit pentru a primi câştigul acestei lucrări?

Singurul merit pe care aş putea să mi-l revendic în cazul acesta ar fi că dintre toţi cei mulţi care erau atunci, acolo, pe scările metroului, eu m-am oprit să-l ascult pe omul acela. Aşa a venit povestea. Restul… este însăşi cartea. A fost de la Dumnezeu să nu trec grăbit şi în uşor prin “iarmaroc”, cum ziceţi. Am înţeles bine că acolo nu-i ca la shoping. În iarmaroc mai tot timpul e-o anume înghesuială. Mulţimile dau buzna, iau târgul cu asalt, împing, trag, caută să te dea la o parte, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, nu m-am lăsat. M-am oprit la tot felul de tarabe, m-am aplecat asupra multor lucruri, am privit lumea, am căutat la oameni, am ascultat poveşti. Ştiţi, ca şurubarii care unde găsesc un şurub sau o piuliţă se apleacă le iau şi le pun bine. Acum, când s-a isprăvit, îmi dă mâna să vorbesc aşa, în metafore, dar dacă am fi grăit cu un timp în urmă…

Au fost momente când aţi simţit că nu trebuie să duceţi la bun sfârşit cartea? Cum le-aţi depăşit?

Nu. Nu că nu trebuie s-o duc la bun sfârşit, ci că nu pot. Sutele de ore petrecute în priză directă cu abominabilul mă oboseau. Era prea multă durere, era urâtul în deplină definiţie. Ca şi când te-ai trezi cu un tren de marfă plin cu suferinţă, cu moarte şi cu fel de fel de murdării inimaginabile că ţi se descarcă fix în mijlocul fiinţei şi tu trebuie să trăieşti mai departe ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Cei din preajmă nu trebuia să ştie. Nu puteam povesti nimănui. Erau nişte legăminte, nişte făgăduinţe mari făcute faţă de cei care îmi puseseră trecuturile lor în palmă. Nu mă plâng, dar e lesne de înţeles că era o povară. Erau mari frământări ferecate în lungi şi grele tăceri. Nu ştiam de unde să încep şi pe ce ar trebui pusă lumina. Nu puteam să arunc, la rându-mi, toată încărcătura aceea a marfarului groazei în faţa şi în inimile cititorilor mei. Toată tragedia şi toate ordurile acelea trebuiau prelucrate fir cu fir pentru a deveni în final o poveste pilduitoare şi o hrană spirituală bineplăcută. Altfel ar fi putut să fie o relatare tip memento sau memorial, cum s-a mai făcut. Oricât de izbutită ar fi putut deveni o astfel de lucrare nu mă atrăgea deloc şi nici bătrânul duhovnic, cel de-al doilea personaj principal, nu era de acord “să facem o astfel de divulgare”, cum zicea el. Prima şi cea mai importantă grijă a fost faţă de cititor. Cu răul nu te poţi juca fără să te răneşti. În cămările iadului, cum au fost şi sunt încă socotite temniţele, nu se poate intra oricum. De-acolo nu iese nimeni cu mâna goală. Orice ar face cine ajunge acolo tot se alege cu vreo răpciugă, în cel mai bun caz. Învăţătura sfântă spune că în primele cinci duhuri letale se numără şi duhul întristării, care odată încuibat în inima omului nu se lasă până când n-o pustieşte. Oare ştim ce înseamnă asta? Şi neştiind suntem scutiţi de efectele nefaste? Vorbesc în carte pe larg despre duhul ăsta şi despre cum s-ar putea feri omul de el… Duhul ăsta care poate intra în inimă inegociabil, în fel de fel de momente prin fel de fel de căi, inclusiv printr-o poveste de felul acesta, dacă nu e chibzuit arătată. Omul nu ştie să se ferească de rău în general, iar de răul nevăzut cu atât mai puţin. Dovada cea mai elocventă este că, fără să ştie ce i se poate întâmpla, el priveşte la televizor, de pildă, cu o dezinvoltură sideratorie, neştiind că în felul acela el se uită, în nenumărate situaţii prin gaura cheii de la uşa iadului, murdărindu-şi fiinţa în ascunsurile ei, pe termen lung şi, vai, adesea greu de curăţat.

Cu “Lucrarea” ne-aţi făcut să nădăjduim, să credem, să iubim, să răbdăm, să iertăm. Cu ce credeţi că ne vom folosi citind „Se întorc morţii acasă”?

O, asta îmi este cam greu să spun. Este o carte în care a fost pus mult. Fiecare va avea de luat îndestulător. De la coordonate existenţiale la repere comportamentale. De la rugăciune la învăţături. Vorbesc despre om în general şi despre suflet în particular. Despre tineri şi despre batrâni. Despre eroare şi despre valori. Despre victime şi despre călăi. Vorbesc despre ce se întâmplă cu românul în România şi cu România în român. Despre o Românie necunoscută, despre o alta rău cunoscută, despre România nerecunoscută şi despre cea recunoscută din perspectiva celor rău cunoscute. În povestea cărţii sunt, însă cele două personaje principale, fiecare fiind un sumum. Torţionarul, impregnat la început de toate otrăvurile pe care le aveau toţi ceilalţi ca el, este purtătorul a toate neiubirile celorlalţi anchetatori, vezi prin el chipurile schimonosite de ură ale tuturor călăilor. Şi, din păcate doar unul, cel din această carte se dezbracă de cel care a fost, doar el face drumul de la fiară la om, plătind taxele întoarcerii, dobândind, astfel, aşa de frumos, bucuria iertării, înţelegând ce este iubirea, mângâierea, mila. “Bagatelurile” astea care pentru el nu existaseră nici măcar în vocabular. Dar poate vor urma şi alţii. Puterea exemplului este mare. În ce lume am trăi dacă toţi călăii s-ar domestici, dacă toţi opresorii ar demisiona, devenind oameni de treabă! Cartea mea este şi o astfel de pledoarie. În opoziţie cu torţionarul este victima sa. Părintele Filip. Marele nevinovat care ajunge, prin “mijlocirile” opresorului, în temniţă pentru 21 de ani. Pentru ca suferinţa să nu-i devină toxică şi superfluă, părintele descoperă sensul profund al şederii lui acolo. Înţelege şi spune că Dumnezeu a îngăduit ca el să îndure nevinovat toată experienţa temniţei pentru ca în felul acesta să afle şi să trăiască cea mai înaltă formă de iubire. Iubirea desăvârşită. Iubirea de vrăjmaşi! Cititorul va avea destule de luat din cartea asta pe care i-am pregătit-o cu multă grijă.

Cu ce v-a schimbat viaţa această lucrare despre iubirea desăvârşită?

Păi, cu iubirea. Nu? Iubirea schimbă omul, firea, lumea cu totul. Nu poţi să umbli cu astfel de subiecte şi să nu ţi se întâmple nimic. Cred că am deprins câte ceva şi din cele ale răbdării. A răbda! Verbul acesta purtător de conţinuturi patericale se conjugă mereu şi egal pe o dualitate perfectă. A răbda cu sensul de a îndura şi a răbda cu înţelesul de a aştepta. Răbdarea. Regina tuturor virtuţilor! Părintele Filip a răbdat din ambele perspective 21 de ani de temniţă. Dar încununarea deplină cu această virtute avea să se petreacă după încă 15 ani, când avea să-şi dea şi examenul cel mare şi greu al iubirii desăvârşite. Numai Dumnezeu poate măsura înălţimile acestea..

de Dana Andronie / 18 Iun 2014, jurnalul.ro

De asemenea, ai putea dori...

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close