Săptămânalul IISUS BIRUITORUL

Săptămânal duhovnicesc al Oastei Domnului), 1-7 noiembrie 2004

PRIMEJDIA STEREOTIPIEI DUHOVNICEŞTI

de Pr. Constantin Necula

Citind o carte apărută recent („Lucrarea”, a lui Constantin Ciomâzgă, Ed. Ziua, 2004), mi-a reţinut atenţia legătura pe care autorul o face între spusa Sf. Ioan Scărarul şi o realitate care, de cele mai multe ori, domină gândul lucrătorului în Hristos. Consemnează autorul – pornind de la spusa Sfântului: „Ceea ce pentru unul este medicament, câteodată se întâmplă ca, pentru altul, să fie otravă. Una şi aceeaşi doctorie poate fi tămăduitoare, când e luată la o vreme potrivită, şi ucigătoare, dacă e luată când nu trebuie” – punându-mă iarăşi pe gânduri: „Aceasta este primejdia stereotipiei duhovniceşti, pe de o parte, şi, pe de alta, a inadecvenţei. A necercetării atente, prin particularizare, a fiecărui om şi a fiecărui păcat. Asemănarea nu înseamnă identitate. Suntem atât de particular amprentaţi, încât a crede că acelaşi păcat, săvârşit de mai mulţi oameni, ar putea fi vindecat prin aceeaşi reţetă nu este decât o gravă şi profundă eroare.” (ed. cit. p. 89)

Admirabilă punere în lumină a unei realităţi demolatoare. „Primejdie. Stereotipie”, cuvinte ale unei culturi rostogolite peste noi cu amplitudinea unui cutremur care, din nefericire, nu vindecă, nu creează „criza”, fenomenul de care avem nevoie pentru a o lua de la capăt. În cele mai multe cazuri, mărturia creştină, primară, patristică şi post-patristică, rupe stereotipia şi, mai ales, generalizarea păcatului şi analizei lui, căutând remedii adecvate fiecărui păcat din fiecare om. Nu de puţine ori însă, astăzi, remarcăm  uşurătatea (căci nu-i numai uşurinţă) prin care unii, duhovnici sau „lideri” spirituali, ameţesc cuvintele, îngăduitori şi falşi în mărturie în raport cu evoluţii duhovniceşti ale unor oameni sau partide politice, în raport cu instituţii sau curente de viaţă, care, în fond, alcătuiesc societatea românească de astăzi. Vedem cum se argumentează, aproape drăcesc, mare parte din căderile şi scăderile sufletului, cum se repavoazează lumea românească cu tablouri ce-aduc aminte de cultul dictatorial, cum icoanele şi moaştele sunt arestate şi-azvârlite în haosul intereselor subţiri, rănitoare de Dumnezeu. Ori, în remedierea lor nu-i îngăduită stereotipia, adică „remediul clonat”, „reţetabilitatea”. Fiecare „caz” de evaziune duhovnicească este un cine uriaş. În spatele dramelor aflându-se un om, cu sufletul şi aspiraţiile sale.

Din Biserică nu poate fi „exmatriculat” nimeni, dacă n-o face cu de la sine pornire spre rău. Drama începe atunci când cel ce face răul gândeşte că plineşte binele… Unul din răul văzut bine este şi mărturisirea lui Hristos cu superficialitate şi inconştienţă, cu inconsecvenţă. Este ca atunci când faci adunare în casa fratelui „X”, sau a surorii „Y”, dar o rupi cu totul cu locaşul de rugăciune, Casă a Fratelui Hristos, esenţialul Membru al Adunării.

Am văzut, şi nu de puţine ori, câtă suficienţă se ascunde în încercarea noastră de a ne dovedi altfel, altcum în misiunea Oastei în Ţară. Venim, vedem, ascultăm, căutăm, plecăm… în păienzenişul de gânduri şi fapte în care trăim, adunarea poate apărea ca un bob de rouă căzut pe o pânză de păianjen. Ceea ce cutremură pentru o clipă inima nu face să intre în vibraţie sufletul, dacă n-ai lucrat cu el un pic. Dacă nu l-ai topit în topitoarea de păcate, care este spovedania, dacă nu l-ai crescut cu Trup şi Sânge dumnezeiesc… Altfel, rămâne mereu în starea de „ascultător”, rar în aceea de „chemaţi” şi, mai rar, în aceea de „trimişi” de dragul Domnului la propovăduire. Şi-aceasta, pentru că uneori mai credem că înţepenirea în „stereotip” este fundamentală, în vreme ce umplerea stereotipului de momentul convertitor al „surprizei” cu Dumnezeu nu mai are importanţă. Duhovniceşte trebuie să fii mereu în luptă, mai mereu în lucrare, în trezvie, cum spun Părinţii. Ori, „stereotipul” adoarme, te face să picoteşti, ameţit de propriile-ţi aere de sfânt.

Părintele Iosif scria: „un ostaş al Domnului trebuie să fie activ. Să fie în neîncetată luptă contra atacurilor vrăjmaşului-diavol; să lupte neîncetat pentru lăţirea Împărăţiei lui Dumnezeu pe pământ şi să lupte pentru atragerea altora în fronturile mântuirii sufleteşti” (în vol. „Ce este Oastea Domnului”, ed. VI, 1996, p.167). Ne cere, aşadar, s-o rupem cu stereotipiile nelucrabile pe care le-am transformat în „tradiţionalisme” umane şi să ne întoarcem la lucrurile de substanţă, consubstanţiale Ortodoxiei noastre.

Să luăm, dar, aminte! Să propunem societăţii în care trăim pe Hristos aşa cum Acesta ne cere. Cu mult curaj, dublat de luciditate.

De asemenea, ai putea dori...

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close