Cotidianul AGENDA ZILEI

Timişoara, 11 noiembrie 2004

Rubrica “CULTURĂ – MASS-MEDIA”, articol realizat de C.D. Tomov

Lucrarea, despre om şi văzut/nevăzutul

Cornel Constantin Ciomâzgă este autorul unei cărţi neobişnuite

Când a terminat de scris cartea pe care-a intitulat-o Lucrarea, la capătul a doi ani de retragere din lume în chiliile unor mănăstiri, ziaristul Cornel Constantin Ciomâzgă făgăduia că va purcede prin 24 de oraşe pentru a o prezenta. Ieri, la sediul CCIAT, publicul timişorean s-a întâlnit cu gazetarul binecunoscut cititorilor de Zig-Zag, Expres sau Tinerama şi cu a sa neobişnuită Lucrare, publicată la Editura Ziua.

Dacă despre gazetarul Cornel Constantin Ciomâzgă a vorbit, dintâi, Cornel Bogdan, redactor şef al Zilei de Vest, despre carte – puţin – şi despre nenumăratele maladii ale spiritului contemporan, devenite copleşitoare prin ruperea legăturii cu Dumnezeu a cuvântat – mult – chiar autorul cărţii. “M-am îndreptat către gazetărie dintr-o necesitate de a le spune semenilor despre ceea ce credeam c-am înţeles, iar mugurele acestei  cărţi din gazetărie l-am luat.

El s-a numit Cazul Iohanna. Al unei fete care s-a autoclaustrat vreme de 26 de ani într-un grajd şi, vreme de 26 de ani, n-a grăit cu nimeni. Ea mi-a devenit personaj într-o Lucrare care n-a putut să rămână la condiţia de story, o carte scrisă la două monastiri, Sitaru şi Suzana, dar pe care fusesem invitat s-o împlinesc în Grecia, la monastirile de la Meteora, cu condiţia să fie-n greceşte, ceea ce nu se putea. Cartea aparţine neamului acestuia”, a punctat Cornel Constantin Ciomâzgă, al cărui discurs a fost împărtăşire de duh prin cuvânt.

De asemenea, ai putea dori...

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close