SUBIECTUL CĂRȚII

Câte ceva despre LUCRAREA

cartea autorului Cornel Constantin Ciomâzgă.

“Lucrarea”. O carte tulburătoare a numit-o presa.
Un proiect literar realizat după doisprezece ani de “pregătire”.
Publicistul Cornel Constantin Ciomâzgă s-a retras din toate preocupările lui social comunitare, s-a aşezat în chiliile unor mânăstiri şi timp de doi ani a scris această “Lucrare”.
O scriere care pleacă de la nişte fapte şi personaje reale, alcătuită într-o formulă epică romanescă, în cheie pildologică, pe un suport de învăţătură patristică şi scripturară, având o arhitectură livrescă specială.

Autorul afirmă dintr-un început, în cuvântul său de deschidere, că aceasta nu este o carte. Este o tragică secvenţă din apatica mărşăluială în care traversăm această Vale a Suspinelor. Viaţa!
Iată, câteva făpturi evadează din dramatica lor realitate, escaladează eşafodajul acestei zidiri de cuvinte şi, în sfârşit, îţi strigă ceva…
Le auzi?

Acţiunea cărţii se consumă în arealul unui sat din România, un sat homerian, cum îl numeşte unul dintre personaje.
Un sat. Ca un oraş, ca o ţară, ca un continent. O comunitate fără comuniune. Tragismul umanităţii!
Culmea cu Arini, aşa se numeşte satul. Un loc aparent comparabil. Altfel nimic ca niciunde. Nefirescul pare inventat.

O mamă şi-a claustrat fiica, închizând-o 15 ani într-un grajd! Acesta este “firul roşu” al Lucrării. Dar scrierea conţine un complex de fapte, întâmplări şi personaje ce par incredibile.
Fără să aibă un conţinut enigmistic, Lucrarea prezintă câteva existenţe cu adevărat impresionante:
Atza Herrman, mama fetei claustrate, este victima propriilor urzeli. Ea îşi închide fiica, la început, doar pentru câteva zile, aşa… s-o înveţe minte că s-a îndrăgostit de un tânăr ortodox, ea aparţinând altui cult.
Conflictul este, însă, aparent religios, în esenţă femeia este sub influenţa forţelor demonice, posedată de diavol, şi acţionează ca atare.
În casa lor se consumă o tragedie incomparabilă. Scene şi situaţii de un dramatism feroce.
Această femeie care şi-a dorit pătimaş un copil, ajunge să-l tortureze mai apoi prin bătăi crunte, să-l închidă într-un grajd, să-l ţină în frig, să-l înfometeze şi să-l claustreze.
“Lagărul scroafei”, cum numesc sătenii casa Atzei, este apărat de ea însăşi cu puşca de vânătoare şi cu doi lupi siberieni semisălbateci, hrăniţi cu carne crudă stropită cu sânge.
Comunitatea a izolat, sub indiferenţă, locul acela, de ca şi când nu i-ar fi aparţinut niciodată.

Cel care cunoaşte tot ce se întâmplă dincolo de gardurile “Lagărului” este Leon. Groparul satului. Un surdo-mut care îşi simulează handicapul, ascultând, astfel, o viaţă, toate neauzitele locurilor.
El le cunoaşte pe cele din casa Atzei, dar ştie şi despre cei din sat lucruri şi fapte incredibile. Leon este un personaj cheie. De la el aflăm cine este Chinezul, cum trăieşte Iohanna, dar mai cu seamă tainele satului.
Într-o zi Leon îşi divulgă însă condiţia lui cabotină şi se va spovedi public, în faţa comunităţii, arătându-se lumii aşa cum fusese şi cum el însuşi recunoaşte: “deplorabil, dezolant, declasat”.
Se va spovedi pe sine, dar îi va spovedi şi pe ceilalţi. Pentru că vorbind despre cele pe care le auzise şi le ştia el, vorbea în fapt despre faptele celorlalţi.
Aceasta este o scenă ameţitoare. Spoveditorul este aici un personaj colectiv. Întreaga comunitate adunată în biserică este convinsă că trăieşte un miracol prin care mutul Leon vorbeşte. Cu toţii cad în genunchi şi doar Leon rămâne în picioare. Invers de cum se întâmplă obişnuit la spovedanie. Este astfel sugerată simbolistica spovedaniei din biserica primară.

Unui om i se schimbă radical înfăţişarea şi îşi trăieşte viaţa într-un univers subpământean. Chinezul! El are legătură cu “Livada Cheală”, cu “Templul” de sub deal şi cu întâmplările bizare din “Conacul Piticilor de Foc”.
Acesta trăieşte într-un adevărat templu, săpat în coasta unui deal.
Saloane luxoase, două piane albe, cărţi multe şi rare, totul sub o supraveghere ultraelectronizată.
Chinezul este un personaj misterios, având ca pasiune magia. De la el aflăm lucruri extraordinare: o poveste de iubire specială, o scurtă istorie a francmasoneriei, câte ceva despre magie, iar în final o spectaculoasă întoarcere la credinţă. Şi nu oricum, ci părăsindu-şi “templul” pentru a se stabili într-un schit undeva pe Valea Iordanului.

Într-o peşteră tainică, în inima munţilor, trei pustnici poartă ştafeta unui adânc mister, trăit generaţie de generaţie, 642 de ani. Cum trăiesc ei, cum slujesc ei, ce mănâncă ei şi, mai ales, ce şi cum gândesc ei despre lumea aceasta aflăm pătrunzând în tainicul lor habitat.
Un alt personaj este Peter, tatăl fetei claustrate. El nu rezistă situaţiei conflictuale creată în familia sa şi evadează printr-un tragic simulacru.
Simulează un suicid prin spânzurare, regizat şi înfăptuit împreună cu Leon, groparul.
Peter dispare 18 ani, iar când revine găseşte o situaţie şi mai dramatică, şi atunci recurge în mod autentic la aceeaşi soluţie tragică: suicidul!
Stranie consonanţă. Aceeaşi zi, acelaşi ceas. Doar criminalistul se schimbase şi parcă doctorul legist era altul. Altminteri, tot Leon l-a desfăcut din lanţ şi tot cu Mitu ţapinarul l-a dat jos.
Părea că se filmează, peste timp, acelaşi cadru din acelaşi tragic film.

Iohanna, fata claustrată, este personajul principal. Ea îşi asumă după primii trei ani surghiunul şi schimbă sensul claustrării. Refuză să mai iasă, aşteptând semnul lui Dumnezeu spre a înţelege de ce a fost necesară această suferinţă a ei, plecând de la principiul incontestabil că toate sunt cu voia şi îngăduinţa Domnului.
Ea îşi povesteşte zilele şi nopţile trăite în acea sumbră izolare, şi tot ce spune este terifiant.
Mai întâi vorbeşte despre primii şapte ani, despre care înţelegem că au fost ca o pregătire duhovnicească specială, pentru ca apoi să se producă miraculoasa transformare.
În spaţiul ei claustrator se consumă momente şi trăiri de mare frumuseţe şi profunde contemplaţii.
Ea va ieşi din acel spaţiu după 15 ani, complet diferită. Se va converti la ortodoxie, călugărindu-se în scurt timp şi apoi devenind pustnică.

Ce este Omul, Sufletul, Îngerul şi Daimonul, ce este Eresul, Akedia şi Metanoia, ce este Viaţa şi Moartea, iar peste toate ce este Mântuirea şi cum se poate dobândi.
Acestea sunt întrebările la care “Lucrarea” caută să răspundă.
În aceste vremuri împovărătoare şi meandrice omul se întreabă adesea: oare ce se mai poate face? Prin factologia vieţii lor personajele acestei cărţi, reale ca existenţă, răspund pildologic nu numai la întrebarea “ce se mai poate face?”, ci oferă şi formula circumstanţială “cum se poate face” pentru ca să ieşim din cursa impasurilor.

Acestea sunt doar o parte dintre personaje şi numai o fărâmitură din întreg conţinutul.

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close