Cotidianul “MONITORUL de Suceava”

Rubrica “Interviu”, joi 8 iulie 2004, realizată de Tiberiu Cosovan.

“A venit o vreme cînd Dumnezeu mi-a arătat ce şi mai ales cum ar trebui să fac!”

  • În dialog cu CORNEL CONSTANTIN CIOMÂZGĂ, un muritor care şi-a început “Lucrarea” de izbăvire a sufletului, cutezînd să scrie despre lucruri tulburătoare numai atunci cînd a primit “îndemnul şi chemarea” Bunului Dumnezeu.
  • CORNEL CONSTANTIN CIOMÂZGĂ, jurnalist, conducător de gazete, radiouri şi realizator de programe TV, preşedinte timp de un deceniu al filialei din România a Asociaţiei Jurnaliştilor Europeni, profesor la Facultatea de Jurnalistică (autor al cursurilor “Arta interviului şi Talk-show-ul” şi “Reportajul – de la relatare la literatură”), a renunţat “la toate cele ale vieţii” şi s-a retras vremelnic în chiliile unor mănăstiri pentru a-şi descărca sufletul, scriind mîntuitor. A purtat doisprezece ani “însufleţirea acestei scrieri”, o dramă inimaginabilă pentru începutul celui de-al III-lea mileniu, petrecută la Ostra, în judeţul Suceava, “pecetluită cu tăcere, ca pe un organ adăugat între inimă şi tîmplă”, realizînd “Lucrarea” pe care nu o numeşte carte, ci “o tragică secvenţă din apatica mărşăluială în care traversăm această Vale a Suspinelor. Viaţa”. Apărută la Editura “Ziua”, scrierea sa a fost lansată la sfîrşitul lunii martie a.c. la Muzeul Ţăranului Român, iar cu două zile în urmă a fost prezentată şi la Suceava, oferindu-mi prilejul unui dialog cu autorul, dialog pe care-l redau integral.
  • “Poate că tocmai aici a avut Dumnezeu de furcă foarte mult cu mine: să-mi motiveze scrierea acestei cărţi în aceste vremuri”

– Domnule Cornel Ciomâzgă, în scurta notă biografică de la finalul volumului v-aţi definit ca un “auto-didact convins”, iar în rostirea dumneavoastră de astăzi aţi spus că, fără să urmaţi studii teologice, sînteţi un iubitor al “teologiei duhului”.

– Aşa este, şi-am să vă spun ceva despre sentimentul pe care l-am nutrit atunci cînd m-am aşezat în rigoarea studiului, care nu este tocmai riguros, aducînd în discuţia noastră un dicton de-al lui Constantin Noica. El spunea că “de învăţat putem învăţa foarte multe lucruri, din foarte multe locuri, dar adevăratul profesor este acela care te învaţă ce şi cum să înveţi, iar eu am aflat pe cineva care m-a învăţat să dezvăţ”. Mărturisesc c-am fost extrem de mîhnit că nu l-a scris pe acel “cineva” cu “C” mare iar eu, Cornel Constantin Ciomâzgă, am adăugat la vremea aceea, într-o scriere în care-am folosit acest dicton, că am aflat pe Cineva – şi am răzbunat cumva situaţia, răzbunat cu sensul de a reaşeza bunul, scriind Cineva cu “C” mare – care m-a învăţat să ştiu. Iar diferenţa dintre a şti şi a învăţa este aceea că nu tot ceea ce ai învăţat ştii, dar tot ceea ce ştii înseamnă că ai învăţat.

– Am început cu această întrebare pentru că următoarea este mai abruptă: este “Lucrarea” dumneavoastră o carte teologică?

– Este şi o carte teologică. Conjuncţia copulativă cred eu că justifică răspunsul. Nu este însă numai o carte teologică, este şi o carte de învăţături mai degrabă, pentru că eu transfer din învăţăturile Sfinţilor Părinţi şi din învăţătura scripturară ceea ce cred că-l poate ajuta pe semenul meu aflat în cursa impasurilor şi în strîmtorarea aceasta de timp. În loc să citească cele douăsprezece volume ale “Filocaliei” şi “Patericele”, care sînt vreo şapte, are posibilitatea să găsească totul împachetat, evident într-o perspectivă subiectivă pe care mi-o asum, nişte accente, nişte acte, nişte formule coordonative care-l pot aşeza cu faţa către Dumnezeu sau, poate mai întîi către el însuşi, căci, aşa cum spune Sf. Efrem Sirul, “nu-l va afla pe Dumnezeu cel ce nu s-a cunoscut pe sine”. Ori cunoaşterea de sine nu este foarte simplă şi-atunci cartea mea este şi o carte de învăţături, dar şi de întîmpinare. Vin în întîmpinarea semenului meu în vremuri în care se scrie şi se vorbeşte enorm. Poate că tocmai aici a avut Dumnezeu de furcă foarte mult cu mine: să-mi motiveze scrierea acestei cărţi în aceste vremuri, fiindcă eu nu mi-am propus să scriu o carte dar, în momentul în care am acceptat îndemnul lui Dumnezeu, l-am acceptat din această perspectivă, să vin să-i fac întîmpinare de-nvăţătură şi să-i fac cunoscute semenului meu cîteva din posibilităţile şi căile prin care se poate ridica din condiţia nefericită în care se află în această lume sălbatică.

  • “Toată viaţa mea n-a existat drum de întoarcere, tot ceea ce-am făcut a constituit un parcurs, o diacronie permanentă”

-Ideea de a scrie această carte v-a pus în situaţia să renunţaţi la toate cele ce le-aţi făcut pînă atunci, să vă retrageţi vremelnic în chiliile unor mănăstiri, să vă schimbaţi pînă la urmă statutul social.

– Este adevărat că m-am retras din toate cele pe care le-am făcut altă dată din momentul în care am purces la scrierea acestei cărţi. Mi-am dat seama că nu se poate pregăti şi nu se poate scrie oricum o astfel de carte, iar eu, ca autor, nu mă pot aşeza în condiţia unui închipuit, una să scriu, alta să simt şi alta să trăiesc, pentru că în această condiţie se află, din nefericire, omul zilelor noastre, în această triplicitate, una gîndeşte, alta spune şi cu totul alta face. Ori eu nu puteam să mă situez în această postură  şi să-i ofer cititorului o carte temelită pe minciună.

– Este o carte care a constituit un motiv pentru reconstrucţia dumneavoastră interioară. De obicei, asemenea lucruri se petrec în urma unui incident biografic, dar aţi mărturisit că aţi fost afectat de un caz care v-a marcat şi de care nu v-aţi putut descărca.

– Eu cred că Dumnezeu creează în viaţa noastră mai multe forme şi formule pe care le cercetează cu Duhul Sfînt şi, la un moment dat, creează chiar determinant. Este adevărat, eu nu l-am căutat şi nu m-am apropiat de Dumnezeu din perspectiva unui eşec, a unei suferinţe. Dau slavă Bunului Dumnezeu c-a fost aşa. N-aş zice c-am rămas fixat în cazualitatea aceasta numită Iohanna ci, precum bine-aţi spus, n-am reuşit să mă descarc o vreme, iar în momentul în care-am înţeles că pot s-o fac scriind această carte n-am mai dorit să mă descarc de starea pe care mi-a dat-o pregătirea ei. Trebuie să vă spun cu sinceritate: toată viaţa mea n-a existat drum de întoarcere, tot ceea ce-am făcut a constituit un parcurs, o diacronie permanentă. Nici drumul  acesta nu are întoarcere. Ştie Dumnezeu ce-a pregătit. Eu caut să mă las moale în palmele Lui.

  • “Nu m-am putut numi, pînă acum 14 ani, un creştin practicant, dar Dumnezeu n-a lipsit niciodată din viaţa mea”

-Aţi mai spus că sînteţi un om care le-a trăit pe toate cele ale vieţii, “care-a muşcat adânc din viaţă”. Sînteţi un nativ al Zodiei Berbecului, o zodie solară, de trecere de la umbră la lumină, caracterizată printr-o vitalitate arzătoare cu o patimă pentru trăirea nezăgăzuită. Este o luminare pentru dumneavoastră această carte?

– Este un accent foarte important, în orice caz, care mi-a adus un plus de lumină şi a reperspectivat lumina în viaţa mea, mi-a arătat-o diferit, dar nu cred că din unghiul zodiacal. Sigur, există o conexiune care se poate face la un moment dat, foarte complexă în ceea ce priveşte configuraţia astrală, dar este mult prea complicat domeniul acesta pentru ca să mă apropii eu de el. Nu cred în astrologie, cu toate eforturile pe care le-a făcut pînă astăzi încă nu a devenit o ştiinţă, este multă speculaţie, iar eu nu cred în speculaţii, cîtă vreme există învăţătura lui Dumnezeu. Dar o să vedeţi uneori, pe zidurile bisericilor, pictată configuraţia astrală zodiacală şi, aşa cum spuneam, există o conexiune mult prea complexă despre care nu vom vorbi acum, pentru c-ar face obiectul unei alte discuţii. Eu însă nu mă raportez niciodată la condiţia mea de Berbec şi nu-i percep nici pe ceilalţi semeni în funcţie de apartenenţa lor la o anumită zodie.

– Înainte de a vă întîlni cu acest caz al Iohannei care, iată, a produs o schimbare în biografia dumneavoastră, aţi fost un creştin practicant?

– Nu, nu m-am putut numi, pînă acum 14 ani, un creştin practicant, dar Dumnezeu n-a lipsit niciodată din viaţa mea. Trăiesc o mare amărăciune ori de cîte ori găsesc o biserică închisă. Înainte de 1989 asta se întîmpla poate cel mai tragic: bisericile erau mai tot timpul închise. Dar iată că astăzi, cînd există libertate deplină ca ele să fie larg deschise, lucrurile, din nefericire, persistă. Mă duceam şi atunci la biserică, însă nu ştiam atîta cît ştiu acum, a nu se-nţelege c-aş şti prea multe, dar atunci ştiam oricum mai puţine şi nu aveam o legătură firească, în sensul că nu aveam un duhovnic. A venit o vreme însă cînd Dumnezeu mi-a arătat ce şi mai ales cum ar trebui să fac. Mi-a arătat ce trebuie să-nvăţ şi ce trebuie să ştiu.

  • “Eu nu m-am retras acolo în chip egoist, egocentric, să fac ceva pentru mine, şi n-am întors spatele lumii”

– Ca jurnalist, conducător de gazete, radiouri şi realizator de programe TV, aţi avut o existenţă antrenantă, trebuia să fiţi cît se poate de receptiv la dinamica lumii. Retragerea aceasta voită, la loc de taină şi rugăciune, vă dă acum, la ieşirea în lume, sentimentul unei marginalizări?

– Spuneam mai devreme că pentru mine drumul nu are întoarcere. Eu am venit însă cu această cărticică pe care o aduc ca dar lumii şi s-ar putea să mă întorc la locul meu de linişte. Nici pe departe nu cred că pentru un om, care începe să descopere valoarea isihastă, întoarcerea în lume poate să-i creeze un sentiment de marginalizare, aşa cum nu cred în cel care se retrage din lume întorcîndu-i spatele. Noi ne retragem de obicei cu un scop, fie spre a ne aşeza în rugăciune, şi-n rugăciunile noastre să cuprindem toată lumea, să ne rugăm pentru ea şi pentru semenii noştri, fie pentru a trudi la un mic dar pe care să-l facem tot lumii. Eu nu m-am retras acolo în chip egoist, egocentric, să fac ceva pentru mine, şi n-am întors spatele lumii. M-am retras cu dragoste pentru lumea aceasta pe care, chiar dacă ştiu că este extrem de păcătoasă, sub semnul pierderii şi-al rătăcirii permanente, dacă Dumnezeu nu ne arată încă mînia Lui pentru cele care le facem, cum aş putea să mă supăr eu şi să mă mînii pe lume? Spun, Doamne ajută-i pe toţi să Te descopere-ntr-o zi şi să se-ntoarcă din nou în prietenia Ta!

  • “Asta trebuie să învăţăm: să comunicăm cu apropiaţii noştri, dintru început, cu sinceritate, aşa cum trebuie să comunicăm şi cu Dumnezeu, fără nici un strop de fandoseală”

– În rostirea dumneavoastră aţi pomenit de mimetismul cu care ne trezim încă din copilărie şi de care rămînem apoi agăţaţi toată viaţa. Este o formulă de supravieţuire pentru că, aşa cum se spune, “cea mai uşoară cale de a trăi în lumea de azi este de a avea o mască”.

– Aşa este şi, din nefericire, nimeni nu ne vorbeşte despre cum ar trebui să ne arătăm lumii şi nimeni nu ne vorbeşte despre cine sîntem cu adevărat, pentru ca să ne arătăm aşa cum sîntem. Şi atunci, poate că cel mai trist lucru care se-ntîmplă cu copilul este că părinţii îi determină acestuia o atitudine actoricească, nu-l creditează de la început că el ar putea înţelege anumite lucruri. Copilul este obligat să joace un rol, rolul pe care părinţii îl aşteaptă de la el. În fond, asta trebuie să învăţăm: să comunicăm cu apropiaţii noştri, dintru început, cu sinceritate, aşa cum trebuie să comunicăm şi cu Dumnezeu, fără nici un strop de fandoseală. Aşa ne cere Dumnezeu: în grăirea noastră cu el să facem rugăciune, să nu fim fandosiţi, să fim sinceri. De aceea uneori nu căpătăm de la Dumnezeu ceea ce cerem, cîteodată pentru că nu ni se potriveşte şi nu ne este de vreun folos, dar nu căpătăm mai ales pentru că nu sîntem cinstiţi cu El.

– Aţi pus la un moment dat o întrebare retorică, dar eu v-o adresez pentru a primi un răspuns: Ce vă veţi face cînd veţi fi faţă-n faţă cu Dumnezeu?

– Frisonez de fiecare dată cînd mă gîndesc la asta şi nu ştiu ce voi face atunci fiindcă El, în atotbunătatea Lui, mi-a dat tot şi m-a adus într-o Biserică în care se află toate cele trebuincioase mie. Mi-a dat învăţătură şi mi-a dat în preajmă preoţi care să mă desluşească ce şi cum trebuie să fac. Mi-a arătat drumul şi mi-a spus în chipul cel mai evident: “Eu sînt Calea, Adevărul şi Viaţa”. Şi ce-am făcut eu? După ce adevăruri am alergat? Şi ce viaţă am ales? De aceea frisonez şi-L rog să mă ierte şi să mă primească din nou în grija Lui, aşa cum s-a-ntîmplat cu fiul rătăcitor!

Distribuie...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestDigg thisShare on RedditEmail this to someone

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close