Metanoia, însă, înțeleg abia acum, are un conținut cu mult mai adânc decât cel literar, la care suntem tentați să ne oprim. Nu înseamnă doar înnoirea minții. Nu presupune doar căința faptelor săvârșite. Ci mai ales metamorfoza perceptuală. Redimensionarea viitorului. Reformularea deplină a relației cu Dumnezeu, cu noi înșine și cu ceilalți.
Pocăința nu presupune doar furia închistatorie față de cele săvârșite anterior, asupra cărora, oricum, doar Dumnezeu mai poate interveni, ca singur „gestionar“ al trecuturilor. Pocăința înseamnă mai ales convertire. Abandonarea răului în favoarea binelui. Metamorfoza mlaștinii în pajiște. Adicătelea, recontextualizarea întregii noastre ființe în sistemul reperelor treimice.
Laconic spus, pocăința este o reființare! Fundamentala renovare!
Acesta este însă numai rodul reinstalării omului în Biserică. Pentru că numai lucrarea Bisericii îl poate purifica și tămădui.
fragment din LUCRAREA
