REVELIONUL BUBUINILOR

CCC 318x425În loc de motto:

Lipsa totală de inteligenţă; atitudine, faptă sau vorbă prostească; neghiobie, nerozie, tâmpenie… (conform DEX) înseamnă IDIOŢENIE.

Ce sentiment vă va încerca oare spunându-va ca însemnările acestea (cu excepţia unei adăugiri din final) au fost publicate în anul 2005? Si tare mi-e teama sa nu-si pastreze actualitatea si in 2025.

Şi a fost Revelion!
Nici nu s-au tămăduit bine ranele ignoranţelor faţă de Praznicul Naşterii Domnului, când, o ţară de (halal!) creştini ortodocşi, s-a repezit ca ţoapa-n farduri, golind, hulpavă, bahică, grandomană şi risipitoare, toate prăvăliile, buticurile şi hiperdughenele, umplând apoi spitalele de urgenţă, întâmpinându-l, astfel, voioasă, chipurile, nu pe Hristos, ci, „o, ho, hooo”, pe fals(tafian)ul Moş Crăciun. Pe această creatură legendară care, bântuind contradictiv copilăriile, cearcă, pasămite, programatic şi tot mai agresiv, de vreun secol încoace, să-l ascundă sub pulpanele mantiei sale de recuzită ieftină, pe Pruncuţul din Bethleem. Pe Plugarul cugetelor noastre, Care, precum zicea Sfântul Efrem Sirul: „a îmbogăţit dintr-o dată toată sărăcia noastră şi a lecuit toate nevoile…” Şi noi?… Noi, după ce ne-am îmbuibatără cu umpluturile şi umflăturile tradiţionale, vezi, Doamne, „specifice Crăciunului”, iar nu Naşterii Domnului, ne-am opintitără iarăşi în cărucioarele hiperdughenelor, refăcând „rezervele”, fiindcă, nu-i aşa, peste numai patru zile de la Crăciun… pac, la alt războiu! Ah, şi ce războiu!

O noapte întreagă, dacă „întreagă” se mai poate chema o lume şi o noapte ca aceasta, în care nu se mai vede omul cu plopul, sticla cu dopul şi taximetristul cu stopul, o noapte, aşadară, cu totul, dă-i şi luptă, şi dă-i şi luptă… pân-ajunge spad(t)a ruptă. Scriam mai deunăzi, tot în spaţiul acesta, că trăim într-o lume sanatorială şi într-o epocă a ospiciului. Că locuinţele, maşinile, îmbrăcămintea (ori poate mai potrivit ar fi dezbrăcămintea), muzichiile, filmele, jocurile copiilor, petrecerile, toate ale omului (?!) de astăzi trebuie să fie… „o nebunie!”. Şi aşa şi sunt.

Iată, ca un argument, revelionul („tradiţional” şi el), iar din revelion două aspecte care-i dau „specificitatea”: petardele (sau, în funcţie de cartier, „petărzile” ori „petărgile”) şi televiziunile.

Două bumbe tiribumbe! Una bubuie, ucide şi orbeşte, cealaltă se vrea bici, însă-i prea moale şi stropeşte.

Să detaliem: caut de ani de zile, sperând că se va opri odată sarabanda, să înţeleg efectul adrenalinic al acestei (com)pasiuni de a bubui petarde. Am stat de vorbă cu unii dintre „bubuini” şi concluzia la care am ajuns este următoarea: pe de-o parte este vorba despre o atitudine pur misologică. Adică o reacţie de ură faţă de raţiune. Iar pe de altă parte, aceasta este metoda prin care „bubuinii”, odată în an, îşi provoacă şi ei, sărmanii, mici tresăriri la nivelul duhurilor de mult şi mult împietrite.

Bubuini, bubuini – împietriţi, împietriţi, dar îngrijorător de mulţi, iar aceste „bucurii” ale lor sunt, totuşi, mult prea scump plătite şi, adesea, de către oameni nevinovaţi care nu sunt întrebaţi dacă vor sau ba să participe la coşmarul declanşat de ei.

Maşini arse, pârlite sau, în cel mai bun caz, năclăite de funingini, geamuri sparte, ochi scoşi, trupuri estropiate, poluare fonică, stres, noxe otrăvitoare care întinează văzduhurile şi aşa excesiv murdărite, şi, desigur, acea mizerie îngrozitoare care, evacuată cu greu şi mereu târziu, a doua sau a treia zi, creează adevărate idiosincrazii.

De ce toate acestea? De ce şi mai ales până când? Artificiile astea, dacă sunt, precum se vede, atâta de atrăgătoare şi atâta de îndrăgite, ar putea să explodeze oricâte, pe punga cui plăteşte, în cartiere, pe străzi, în fiecare bloc în parte, sau chiar în fiecare familie de „bubuini” şi chiar în fiecare pat al acestora, dar cu o singură condiţie: să fie, precum prevede o lege, ignorată şi ea ca atâtea altele, să fie, zic, manipulate numai de către pirotehniştii autorizaţi.
Cât despre petarde, aceeaşi lege, sau o alta la fel de serioasă şi urgentă ar trebui să le interzică existenţa, fără echivoc şi pentru totdeauna. Ar mai fi necesar de prevăzut odată cu aceste legi şi un aplicator serios al acestora. Fiindcă poliţia, „jucând” acest rol, ca în multe alte “piese”, a arătat că acţionează ca o petardă udă şi ca o babă surdă. Sau… invers.

În sfârşit, pomeneam mai sus şi despre televiziuni. Cele mai multe dintre ele, tocmai de revelion, îşi „concep” astfel programele, gândindu-se probabil că, dacă „poporul” nu ajunge destul de stresat şi de năuc până în acel moment, dacă nu-i vor pune capac nici chiar bubuinii, vor fi nevoite să intervină ele, majoritatea, cu „formatele” lor autentic „bubuitoare” şi, oferindu-i porţii zdravene de manelizare naţională, să-i scoată din cap orice urmă de nădejde privind normalizarea, împroprietărindu-l în schimb cu herghelii de cai şi iepe atât de verzi, încât să-i strepezeasca toţi dinţii, chiar şi ai generaţiilor încă nenăscute, pentru ca astfel să poată scrâşni pe termen lung „la standarde europene”.

Aşadar, cu palide şi insignifiante excepţii, şi anul acesta, ca şi anul trecut şi (păstrând formula) şi în cei care vor mai veni, amatorii de „programe Tv” au avut şi vor avea de ales între „formate” superficiale şi improvizate şi între „formate” derizorii şi superflue, „concepute” pe vechiul principiu: decât mult şi fără rost, mai bine puţin şi prost! E simplu de observat: cu cât înaintăm mai mult în viitor, cu atât ni se potriveşte mai bine jalea eminesciană: „vai de biet român săracul, îndărăt tot dă ca racul…!”.

Pentru omul normal, pentru ca să nu deznădăjduiască, nu văd decât o singură soluţie: să îngenuncheze şi să strige: „Doamne, izbăveşte-ne de toată neştiinţa, de toată uitarea şi neîndrăznirea şi mai cu seamă de nesimţirea cea împietrită.
Doamne, izbăveşte-ne de toată ispitirea. Luminează-ne, Doamne, inimile pe care ni le-au întunecat poftele şi faptele cele rele…”.
Numai astfel cred eu că am putea nădăjdui că va fi o vreme în care să trăim într-o ţară “a lucrului bine făcut.”
Amin.

P.S. Atunci, în 2005, urmare publicării acestui articol, am primit de la Ministerul de Interne o adresă prin care eram felicitat, iar trei luni mai târziu Secretariatul General al Senatului m-a anunţat că Legea privind Întrebuinţarea şi Manipularea Materialului Exploziv, Inclusiv Petarde şi Artificii, a fost aprobată, iar curând avea să fie chiar şi promulgată.
Acum, aşadar, legea există…

De asemenea, ai putea dori...

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close