Lemnul care altădată a îndurat crucificarea, astăzi se reformulează uimitor!

Când m-am ridicat de la icoana Precistei lângă mine era Avva Haralambie, îmbrăcat în veşminte aurii; ţinea în mâini racla cu Sfinte moaşte. M-am închinat, m-a binecuvântat şi în timp ce se retrăgea în Sfântul Altar, a început să sune toaca. Indescriptibilă vibraţie! Părea nu una, ci o imensă suită de toace. Sunetele sfântului lemn se multiplicau acolo în ecouri rotunjite de bolţi, se intersectau apoi cu altele venite ca săgeţile din pardoseala imensă, suprapunându-se cu cele ale pereţilor, şi din nou bolta le cuprindea pe toate, transformându-le într-o uriaşă slavă în numele tuturor copacilor.

Lemnul care altădată a îndurat crucificarea, astăzi se reformulează uimitor!

Toaca, toaca, toaca! O scândură atârnată pe orizontală, intersectându-se mirabil cu verticala omului. Omul care, de data asta, nu mai bate piroanele în carnea Dumnezeie, ci cu ciocanele, lovind în alternanţe măiestrite, imnuri de rară slavoslovie înalţă. Semn al biruinţei veşnice, adusă de pomul binecuvântat care a ţinut rodul vieţii, Cel care ne-a mântuit de moartea păcatului.

Omul şi lemnul se întreţes în această închipuită răstignire, întocmind Chipul Crucii!

 

Fragment din romanul Lucrarea

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close