Fumează sănătos!

„ Fumatul. Vai, această atât de generalizată îndeletnicire a vremurilor. O altă tragică exploatare satanică a omului întru batjocorirea Divinității. O practică cu un conținut atât de amăgitor, încât omul nici nu bănuiește ce se ascunde cu adevărat în asimfonia acestor gesturi ale lui.

Întâmplător, oare, toți fumătorii manevrează țigara cu cele trei degete ale închinării? Desigur că nu. Diavolul cunoaște valoarea simbolistică a oricărui gest atitudinal de cinstire și slăvire a lui Dumnezeu. De aceea ține ca tocmai aceste degete care închipuie Sfânta Treime să se adune, operând cu triviala lui lumânare. Căci ce altceva vrea să sugereze ca formă și formulă de ardere țigara însăși? Caricatura lumânării! Iar fumul, pe care-l produce această scârnavă alcătuință din chiar ”iarba dracului”, caută să adumbrească închipuit fumul smirnei și al tămâiei binemiresitoare.

De ce, oare, scopurile banale, chipurile, ale fumătorilor sunt doar de a-și mobila gestualitatea mâinilor și de a trage fumul în piept?

Pentru că mâinile au valoare determinantă în expresia exterioară a rugăciunii. Iar vrăjmașul știe că acestea, odată pângărite, prin slujirea demersurilor lui, conținutul lor valoric va fi diminuat sau chiar anulat.

Într-un vas în care a stat o vreme țuică nu vei putea pune curând lapte.

Apoi, de ce, oare, fumul este inhalat și reținut câteva clipe în piept?

Pentru înțelegerea acestui „tipic“, a profunzimii pângăririlor și vătămărilor multiple este necesar să știm că, în formula actelor cultului extern al ritualului creștin ortodox, tămâierea este cel mai de seamă și cel mai accentuat act. Este un accent și un simbol al rugăciunii de slăvire a lui Dumnezeu,  Preacuratei Născătoare de Dumnezeu și al Sfintelor Daruri care, tămâiate înainte de așezarea lor în Proscomidiar, simbolizează harul Sfântului Duh dat Sfinților Apostoli după Înviere: „Luați Duh Sfânt… “ (Ioan, 20,22).

Iată de ce-l determină Diavolul pe fumător să inhaleze și să rețină fumul în piept: să creeze astfel o batjocoritoare tămâiere cu spurcata lui iarbă a ”Naosului Templului Duhului Sfânt” . Căci „în inima ta va sălășlui Dumnezeu!“

Or, în pieptul fumătorului funinginea și nicotina își fac casă și de-acolo, intrând în plămâni, vor întina întreg trupul. Unde să se mai sălășluiască Dumnezeu?

Și lucrurile nu se opresc aici. Țigara este ținută cu buzele. Cele care ar trebui să rostească o biată rugăciune sau care, uneori, samavolnic și inconștient, sărută icoane și chiar sfinte moaște.

Și din toate acestea ce finalități se obțin? Ce rămâne în urma fumătorului? Rămâne duhoarea aceea pe care nici chiar el, adesea, n-o agreează. Rămâne scrumul ca simbol al distrugerii și degradării. Rămâne o cicatrice adâncă și cheloidă pe sufletul siluit. Rămâne relația cu Bunul Dumnezeu profund avariată. Rămâne roada muncii și sudoarea trudei pentru bănuțul adunat, jertfă pe veci Satanei și iadului simbrie. Atât.

Nu este acesta oare păcatul suicidului absolut? Nu-și omoară omul singur, lent și sigur, trup și suflet?“

fragment din LUCRAREA

Distribuie...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestDigg thisShare on RedditEmail this to someone

De asemenea, ai putea dori...

1 răspuns

  1. Elena spune:

    Ce bine ne-ar fi fără fumatul ăsta criminal ce arde vieți de oameni minunați…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close