Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul și pe toată lumea Ta!

Aceasta este „Rugăciunea Minții“ sau „Rugăciunea Inimii“.

Această rugăciune este unul dintre cele mai importante mijloace de a ne curăți inimile și de a ne apropia de Dumnezeu. Ea cuprinde în sine o întreagă teologie și ne așează în cea mai potrivită relație cu Dumnezeu.

Când spunem Doamne… înseamnă că-L recunoaștem pe Iisus Hristos ca Împărat al Universului și Stăpân al nostru.

       Iisuse… înseamnă că-L recunoaștem ca Dumnezeu Întrupat, ca pe Unul care a luat natura noastră omenească pentru a ne da natura Sa Dumnezeiască.

       Hristoase… înseamnă că-L recunoaștem ca Mântuitor, ca pe Unsul și ca pe Mesia care a venit în lume ca să ne scape din starea de păcat și de „dușmănia“ cu Dumnezeu.

       ai milă de mine sau miluiește-mă pe mine… înseamnă că ne apropiem de El cu umilință, apelând nu la drepturile noastre, ci la îndurarea Lui. Ne apropiem de El cu „frică“, cu „credință“ și cu „dragoste“, dar și cu nădejde pentru că El este un Dumnezeu îndurător și iubitor de oameni.

       păcătosul… este cuvântul prin care identificăm și mărturisim starea noastră de păcat, este atitudinea de pocăință și umilință, este recunoașterea că nu ne apropiem de El prin meritele noastre, ci pentru că avem o infinită nevoie de ajutor.

                Sfinții ne recomandă să avem întotdeauna această rugăciune în străfundul inimii noastre și să o aducem adesea la suprafață prin rostirea ei cât mai frecventă. Dar, în același timp, cuvintele ei nu trebuie rostite în mod mecanic, ci cu o participare a întregii noastre ființe. Astfel rugăciunea nu mai este „o activitate“ exterioară, ci noi înșine devenim rugăciune. Sfântul Teofan Zăvorâtul ne spune că în adevărata rugăciune mintea se coboară în inimă, în loc să hoinărească aiurea.

Pentru a ne feri de greșeala de a crede că această rugăciune ar fi o formulă magică, sfinții ne învață că putem folosi diferite variante ale acestei rugăciuni, dar și alte rugăciuni asemănătoare care ne ajută să ne curățim și să ne apropiem de Dumnezeu. Putem spune Doamne, Iisuse ai milă de mine sau ai milă de mine, păcătosul. Puterea nu este în cuvintele noastre, ci în Numele Lui. Concentrarea nu trebuie să fie la corectitudinea cuvintelor, ci la starea inimii noastre înaintea Lui. Dacă inima nu participă, actul fizic al rugăciunii este cu totul inutil.

Când această orânduială lăuntrică s-a stabilit, tot ce era în minte trece în inimă. Atunci un fel de lumină lăuntrică luminează tot ce este într-însul și tot ce face, zice sau gândește, este făcut cu toată conștiența și atenția. Este capabil să deosebească clar natura gândurilor, intențiilor și dorințelor ce vin la el; de bunăvoie își supune mintea, inima și voia către Hristos, îndeplinind degrabă fiecare poruncă a lui Dumnezeu și a Părinților. De se va îndepărta de la ele în orice fel, își va ispăși vina cu inima căzută întru pocăință și părere de rău, închinându-se cu smerenie în fața lui Dumnezeu, plin de tristețe adevărată, implorând și așteptând cu încredere ajutor de Sus întru slăbiciunea sa. Și Dumnezeu, văzând această smerenie, nu îl va lipsi pe rugător de mila Sa.

                Rugăciunea minții în inimă vine repede la unii oameni, în timp ce pentru alții procesul este îndelungat, zice Avva Agapie de la Valaam. Astfel, din trei oameni pe care îi cunosc, la unul a venit imediat ce i s-a spus despre ea; la altul a venit după vremea a șase luni; la un al treilea după zece luni, în timp ce în cazul unui mare stareț a venit abia după doi ani. De ce se petrece așa, singur Dumnezeu știe.

„Cuvântul S-a făcut trup și S-a sălășluit între noi“. (Ioan 1, 14)

Înainte de toate Numele Iisus ne descoperă nouă sensul sau țelul venirii lui Dumnezeu în trup pentru mântuirea noastră. În aceasta consistă și starea noastră de fii, în împărtășirea noastră din existența dumnezeiască: „Căci în el locuiește, trupește, toată plinătatea dumnezeirii“. (Coloseni 2,9) Numele Iisus ne-a fost dat prin revelație de Sus. El vine din Sfera Dumnezeirii veșnice și nicidecum nu poate fi o născocire a rațiunii pământești cu toate că este exprimat printr-un cuvânt creat. Revelația este un act, o energie dumnezeiască, aparține unui alt plan și transcende energiile cosmice. În slava Sa cea mai presus de lume Numele Iisus este metacosmic, cum zice Fericitul Sofronie.

Istoria acestei puternice rugăciuni începe din timpurile apostolice. Nu se regăsește ca atare, dar întreg Noul Testament dovedește că Apostolii au săvârșit multe minuni cu acest nume.

De altfel Domnul Însuși în ultimele Sale ceasuri ale vieții a spus: „Adevărat, adevărat zic vouă, orice veți cere de la Tatăl în numele Meu, El vă va da“. (Ioan 16, 23-24) iar după Înălțare El S-a așezat la dreapta Tatălui și ca Fiu al Omului iată ce spune: „Și slava pe care Tu mi-ai dat-o le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi suntem. […] Și le-am făcut cunoscut Numele Tău și-L voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei și Eu în ei“. (Ioan 17; 22, 26) „Sfințească-ne Numele Tău“.

Toate slujbele bisericești sunt întemeiate pe chemarea Numelor Dumnezeiești. Noi nu le socotim fenomene sonore ale unor puteri magice, ci le rostim cu adevărată mărturisire de credință, într-o stare de frică dumnezeiască, de evlavie și iubire. „Nu este sub cer niciun alt nume dat între oameni în care trebuie să ne mântuim noi“. (Faptele Apostolilor 4, 12)

       Everestul culturii este rugăciunea!

 

fragment din romanul SE ÎNTORC MORȚII ACASĂ

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close