Cei șapte ani de-acasă!

Cei șapte ani de-acasă! „Metrologia“ bunului-simț, după cum sunt socotiți. De aceea, în situația crizei bunei cuviințe, azi tot mai acută, se zice despre cei insolenți că n-ar avea cei șapte ani de-acasă.

În fond această sintagmă are un înțeles cu mult mai profund, conexat la îndemnul Mântuitorului: „Lăsați copiii să vină la Mine!“

Segmentul de timp zero-șapte ani reprezintă secvența desăvârșitei copilării. În această perioadă copilul se poate împărtăși necondiționat. Adică fără spovedanie. Și asta nu pentru că n-ar avea păcate, ci pentru că din iconomia lui Dumnezeu pogoară această milă pentru copii și, totuși, în timp ce ei se îndreaptă spre Sfântul Potir, El le șterge toate păcatele.

Sfântul Serafim de Sarov atrage atenția asupra faptului că nu putem dobândi mântuirea fără să fi agonisit Duh Ceresc. Dar Duh Ceresc nu putem acumula decât prin Cuminecare. Așadar, cu cât mai deasă Euharistia, cu atât mai mult Duh Ceresc adunat. Or, este prea bine cunoscut faptul că, odată cu vârsta, cei mai mulți dintre oameni se vor cumineca tot mai rar. Și nu despre circumstanțele lor negative vorbim, ci despre prilejuirea aceasta unică a pruncilor. Ce gratificație! Să poți complini zestrea cea sfântă, Liturghie de Liturghie, cu această bonificație divină. Cu ce s-ar putea compara sau substitui? Cu nicio avere din lume nu se poate asemui „Achiziția“ asta.

Cine n-o capătă la vreme, n-o are la nevoie!

Dacă s-ar realiza un exercițiu comparat urmărind evoluția a doi oameni, unul împărtășit cât mai des în cei șapte ani, iar altul neîmpărtășit sau împărtășit accidental, rezultatul ar determina mii de convertiri și ar crea șiruri lungi de familii, așteptând duminică de duminică să-și împărtășească fiii sau nepoții. Abia atunci am afla poate valoarea autentică și înțelesul corect al sintagmei celor „șapte ani de-acasă“.

fragment din Se întorc morții acasă

 

Distribuie...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestDigg thisShare on RedditEmail this to someone

De asemenea, ai putea dori...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close