Așadar…

Aşadar:

iasiuniv2016-4

Nu există mântuire fără credinţă şi credinţă fără cunoştinţă!

Credinţa este una dintre virtuţile fundamentale.
Cea dintâi.
De aceea, mai abitir poate decât toate virtuţile celelalte,
ea trebuie dobândită conştient şi practicată riguros.
Credinţa face
ca nicicând nădejdea să nu se îndoiască,
iar dragostea să nu pălească.
Enciclopediile, oricât de laborioase,
nu ţin loc de Biblie.
Oricâte cunoştinţe academice ar dobândi omul,
Scriptura nu i se va deschide.
Numai Ştiinţa Sfinţilor poate desfereca adâncile înţelesuri biblice.
Credinţa nu este apanajul proştilor!
Cultura este roada cultului!
Omul cult este omul profund credincios.
Omul mistic!
Misticul nefiind ceea ce înţeleg inculții.
El este fiinţa care, trăind experienţa metacunoașterii,
cunoaşterea de dincolo de cunoaşteri,
ajunge la adâncul misterelor şi la înălţimea tainelor,
cunoscându-L astfel pe Însuşi Dumnezeu.
Taina este nevăzutul incontestabil!
Săvârşind taina,
misticul trăieşte taina,
întregind-o prin experienţa sa.
Misticul este, aşadar, parte din taină.
Într-o abreveiere semantică a numelui său
MIST. I. C.
înseamnă
MISTERUL ÎNALTEI CULTURI.

Distribuie...Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestDigg thisShare on RedditEmail this to someone

De asemenea, ai putea dori...

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close