Autor: 3C

BISERICA NU SUNTEŢI DOMNIILE VOASTRE!

„Şi dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât tot trupul să fie aruncat...

Nu crezi? Încearcă!

Mântuirea! Treaba asta despre care atâția se bâlbâie teologic, frământându-și mărunt genele, nu este numai un subiect la teza de doctorat pentru ca să devină arhimandritul episcop. Este actul redevenirii omului. Adică să redevină omul...

SCUIPĂ-ŢI AMARUL!

Ce-o fi vântul ăsta rău şi viforos care s-a iscat dintr-o dată în România, spulberându-i pospaiul de linişte şi pace care tocmai mijise după, vai, atâta amar de ani? Ce-o fi panarama asta răfuitoare...

HEI!

HEI! Cineva vrea ţara asta A „imperiului” şi basta! Şi se bat cei ce-o râvnesc Cu cei care-o mai iubesc. Şi-au născocit o bravadă Cu-o ordonanţă năroadă Ca să scoată lumea-n stradă. Ca să...

Dansul fantomelor

De douăzeci şi şase de ani probez gustul amar şi profund toxic fiinţial, infinit păgubos, al înşelării continue prin care concetăţenii mei români s-au lăsat prinşi în toate cursele electorale care le-au fost întinse....

Omul lui Dumnezeu

Odinioară am auzit despre un preot cu chip de sfânt, care slujea departe, pe o insulă grecească, stând cu tălpile sufletului pe jeratecul evlaviei către toţi Sfinţii şi cu inima aninată întru totul în...

Așadar…

Aşadar: Nu există mântuire fără credinţă şi credinţă fără cunoştinţă! Credinţa este una dintre virtuţile fundamentale. Cea dintâi. De aceea, mai abitir poate decât toate virtuţile celelalte, ea trebuie dobândită conştient şi practicată riguros. Credinţa face ca nicicând nădejdea să nu se îndoiască, iar dragostea să nu pălească. Enciclopediile, oricât de laborioase, nu ţin loc de Biblie. Oricâte cunoştinţe academice ar dobândi omul, Scriptura nu i se va deschide. Numai Ştiinţa Sfinţilor poate desfereca adâncile înţelesuri biblice. Credinţa nu este apanajul proştilor! Cultura este roada cultului! Omul cult este omul profund credincios. Omul mistic! Misticul nefiind ceea...

error: Content is protected !!

Prin continuarea utilizării site-ul, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. citește detalii...

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close